Un strop de sânge albastru-electoral

Un strop de sânge albastru-electoral
Publicat: 25/10/2012, 23:25
Actualizat: 29/07/2014, 21:55

„O monarhie constituțională este forma cea mai convenabilă de guvernare pentru o țară ca România”. Iată o declarație tranșantă, pe care, peste doi ani, adversarii i-o vor aduce, insistent, aminte lui Crin Antonescu, întrebându-l, pe bună dreptate, dacă nu crede în republică, de ce mai candidează la președinție¬. Simpatiile monarhiste ale liderului liberal, ca și cele ale colegului său, Călin Popescu Tăriceanu, sunt vechi, datează din 1990 când, afirmă el, „erai în pericol fizic, dacă pomeneai de rege”, dar acestea nu i-au împiedicat pe cei doi să se integreze perfect în sistemul republican, manifestându-și „convingerile” regaliste doar la aniversările Majestății Sale. Acum, când regele Mihai împlinește 91 de ani și guvernul din care PNL face parte îl omagiază acordâdu-i Emblema de Onoare a Armatei Române, cei doi fruntași liberali își susțin opțiunea atât de categoric încât te aștepți la două lucruri: 1. dl Antonescu să anunțe că nu va mai candida la alegerile prezidențiale; 2. PNL să susțină la apropiata revizuire a Constituției, prioritară în programul politic al USL, schimbarea formei de guvernământ din republică semiprezidențială, în monarhie constituțională, pentru care dl Tăriceanu a promis că va milita. Nu se va întâmpla însă nici una, nici alta.
Unul din motivele pentru care PNL va fi un partid republican cuminte este acela că și-a epuizat resursele pro monarhie în anii 90, perioada sa „fierbinte”, când a contribuit la întoarcerea în țară a Regelui Mihai, la redobândirea cetățeniei române de către acesta și l-a propus candidat la președinție, invitație refuzată ferm de fostul suveran. După aceea, credința că „Monarhia salvează România” s-a diluat sub șuvoiul sondajelor de opinie, care nu-i dădeau decât puține șanse, dar și din cauză că Majestatea Sa a avut față de restaurație o atitudine foarte rezervată, fiind de părere că „românii au suferit destul să li se impună și au dreptul de a fi consultați în ceea ce le privește viitorul”. La precedenta revizuire a Constituției, când se afla în opoziție, PNL nu a mai deschis subiectul schimbării formei de guvernământ și este imposibil să o facă acum, când se află în alianță și la guvernare cu PSD, partid care a respins, constant, ideea de monarhie, tratându-l pe regele Mihai, în primul deceniu de după revoluție, cu multă ostilitate. Etalarea simpatiilor monahiste nu deranjează însă pe nimeni. Dimpotrivă, e de bon ton. Ca și cum monarhiștilor, fie ei și de sorginte plebee, le-ar curge, prin vene, un strop de sânge albastru, suficient ca să-i ridice deasupra prost crescutei clase politice românești. Totodată, acest regalism reînviat are și un scop electoral, încrederea în fostul suveran al României crescând mult, în ultimii ani, pe fondul comportamentului scandalos al liderilor politici. Dl Antonescu se adresează acestui segment important de alegători, comunicându-i că, deși i-a oferit lui Gigi Becali carnet de liberal, în străfundurile sufletului său iubește demnitatea, valorile, tradiția și eleganța și s-ar sacrifica pentru triumful lor. Și o va face optând politic pentru neconvenabila republică, din a cărei președinție a apucat să guste și nu i-a fost rău.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal